“Daca vrei să înțelegi copiii, urmărește-i cum se joacă.“ – Alfred Adler

Yolanda Crețescu

Psiholog clinician și psihoterapeut adlerian

Pentru a ne înțelege copiii, în această perioadă, avem nevoie să înțelegem lumea lor de acum. Indiferent de vremurile pe care le trăim, copiii se nasc în instinctul plăcerii. Regulile de izolare, măsurile de protecție și pericolul medical fac astăzi aproape imposibilă atingerea plăcerii, a confortului și accesul la joc social. Acestea reprezintă însă motorul motivației lor: adulți sau copii, cu toții avem nevoie să ne și placă viața, să facem lucruri care ne aduc bucurie, satisfacție și relaxare.  Dar putem trăi împreună făcând doar ceea ce ne place? Nu. Pentru că avem nevoie de o altă instanță, cea a trebuinței, a normelor și regulilor, doar că această instanță copiii nu o au pentru că ea se dobândește în timp. Cu “ce trebuie” nu ne naștem, ci ne educăm! 

Mutând însă focusul de pe trebuință pe plăcere, deseori putem folosi jocul ca formă de acceptare firească și obiectivă a regulilor.

  1. Mă joc respectând regulile.

Dacă până acum ne ghidam copiii după un pattern precis, valabil de mai multe generații, în care fiecare adult și copil știa ce să facă, acum ne mișcăm rapid dintr-un trecut autocratic într-o eră a egalității: Eu am meeting – Tu ai școală online/Eu am obligații – Tu ai restricții. Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de colaborare și cooperare, aptitudini timpurii pe care copiii noștri și le pot dezvolta și exersa prin intermediul jocului online.

Toate aceste achiziții timpurii ale copiilor fac ca ei să fie foarte diferiți de noi la vârsta similară. Chiar dacă această „fractură” a tradiției și a echivalenței pe perioade de dezvoltare a vârstelor ne creează de cele mai multe ori confuzie, este bine să luăm în calcul beneficiile dezvoltării aptitudinilor timpurii prin intermediul jocurilor online.Jocurile oferă complexitate, informație, strategie, reguli, comunitate, egalitate, libertate de alegere, meritocrație, acceptarea ierarhizării

2. Pot să o iau de la capăt când greșesc, fară să îmi fie teamă că sunt certat și că dezamagesc.

Avem nevoie să colaborăm, să ne bazăm pe înțelegere, respect reciproc și să acceptăm că nimic nu poate fi câștigat prin predare sau demisie. Chiar dacă instinctul nostru ca adulți și părinți este să folosim soluții tradiționale, trebuie să acceptăm că acestea nu mai pot fi aplicate astăzi. Este important să învățăm unii de la alții, iar copiii noștri și-au dezvoltat această abilitate și o exersează prin jocuri, acolo unde a greși devine un proces firesc în perfecționarea lor.

3. Pot lua o pauză atunci când sunt nervos și descurajat pentru că știu că pot să mă întorc înapoi fără să fiu marginalizat sau respins.

În joc, copiii nu se simt niciodată pedepsiți atunci când celălalt câștigă. Spre deosebire de abordarea tradițională, deseori întâlnită în viața reală, în care copilul învață de la adult că cel puternic câștigă, în lumea jocurilor ei privesc câștigul ca o consecință naturală, meritată de cel mai bun. Consecințele naturale sunt cele care decurg firesc, sunt obiective și nu sunt determinate de puterea absolută a unei autorități. Ele îmi dau șansa în viitor să repet acțiunea și să mă perfecționez. Astfel spus, în joc, copiii știucă au libertatea de a o lua de la capăt ori de câte ori vor, devenind din ce în ce mai buni, dar după principiile meritocrației, și nu ale dominării. Acest lucru le este de folos pentru o mai bună gestionare a emoțiilor și asumare a consecințelor naturale în viața reală.

4. Când mă joc, lucrez într-un mediu care invită la rezolvarea problemelor și căutarea de soluții din arii greu de accesat în viața reală  ( ex: jocuri de strategie, banking, economie, legislație).

Pandemia ne-a forțat către adoptarea unui stil de viață în care creșterea copiilor, prin noua rutină zilnică, pare a fi din ce în ce mai greu de gestionat. Timpul tot mai mare petrecut împreună cu copiii acasă ne deschide o nouă realitate, aceea în care copiii încep să piardă din tendința naturală de a fi: nu mai mănâncă singuri, nu se mai îmbracă singuri, nu mai sunt responsabili, curajoși și creativi. Pe de altă parte, noi, părinții, am devenit instrumente de satisfacere a nevoilor și plăcerilor copiilor.

Accesul controlat la jocurile online le permite copiilor să învețe și să dezvolte abilități noi. Totodată ei se obișnuiesc să găsească soluții și să rezolve probleme în detrimentul vieții restrictive de acasă din perioada pandemiei.

5. Jocul în echipe îmi aduce prieteni! Să câștig sau să pierd este mai ușor de trăit pentru mine.

Din păcate, comunicarea dintre adulți și copiii a dispărut astăzi. Cu noul nostru stil de viață și de lucru, nu mai avem unde și când. Comunicarea este doar digitală și condiționată, după principiul „Dacă …,atunci…” (Dacă intri în online, ne vedem). Abilitățile sociale nu mai pot fi exersate decât virtual, iar conținutul relațiilor sociale este nesatisfăcător. Jocul oferă însă consistență, sens întâlnirilor și rol pentru fiecare participant la joc.

7. Când mă joc îi pot încuraja pe ceilalți pe măsură ce ne stabilim obiectivele împreună, rezolvăm probleme și căutăm soluții. Împreună suntem o echipă.

Copiii învață prin mimetism: când noi petrecem timp social în spațiu digital, ei construiesc comunități online; când noi ne simțim în siguranță pentru că respectăm regulile, programul de lucru, deadline-urile, ei se simt în siguranță când se joacă. În joc copiii au mize controlabile, știu ce îi așteaptă și ce au de făcut; sunt pregătiți să-și depășească limitele; se simt în siguranță alături de echipă; își rulează abilitățile fără presiunea adulților, dezvoltându-și astfel tolernța la frustrare.

8. Pot să îi învăț pe ceilalți abilitățile pe care le-am învățat dacă respectăm toți aceleași reguli.

Pentru a dezvolta relații sănătoase cu copiii, chiar și în pandemie când stresul și frustrarea ating cote alarmante și pentru noi adulții, avem nevoie să învățăm respectul reciproc. Forma pentru respectul reciproc este atitudinea de bunătate și fermitate, în același timp. Prima exprimă respectul pentru copii, iar cea de-a doua respectul pentru mine și limitele mele ca adult.

Astăzi prea mulți dintre noi suntem doar buni, dar nu fermi. Alții suntem fermi, dar nu buni. Foarte rar în același timp. Este nevoie de antrenament practic în situații concrete de viață pentru a învăța să punem limite în relațiile interpersonale. Deseori copiii reușesc asta la o vârstă foarte mică deoarece jocul are reguli obiective și este bazat pe respect reciproc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

16 + one =