Jocuri pentru toata familia
Jocurile video sunt un prilej de bucurie pentru majoritatea copiilor si pot fi si pentru tine ca parinte, important este sa gasesti jocul potrivit de care sa va bucurati atat tu cat si copilul tau.
Il poti lasa chiar pe copil sa te invete instructiunile si regulile unui joc, cu siguranta se va bucura!
Fii aliatul copilului tau
Universul jocurilor video poate fi, adeseori, o cu totul alta lume decat cea a parintilor sau decat cea inteleasa de acestia, insa in acelasi timp acesta poate fi si un prilej de a aduce impreuna parinti si copii si de ce nu, chiar bunici si copii. Jocurile te pot ajuta sa te poti apropia de universul copilului tau, creand astfel o relatie mai puternica si mai intelegatoare cu el.
Poti fi aliatul sau adversarul copilului tau in lumea virtuala, dar cu siguranta vei fi astfel aliatul copilului tau in lumea reala. Desi tehnologia si implicit jocurile video au evoluat intr-o forma cu care multi dintre parinti simt ca nu pot sau nu vor sa tina pasul, vestea buna este ca exista o multitudine de jocuri din care parintii pot sa aleaga astfel incat cele doua generatii sa poata sa se conecteze.